OK
X
distinct, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. distinct, lat. distinctus)
1.
deosebit,
diferit
de
altceva.
2.
(fig.)
clar,
deslușit,
evident.
distinctibil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (cf. fr. distinguible)
1.
care
poate
fi
distins,
identificat,
recunoscut.
2.
(antonim)
indistinctibil.
distincție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. distinction, lat. distinctio)
1.
deosebire,
diferență.
2.
atitudine
aleasă,
finețe
în
înfățișare
și
eleganță
în
ținută.
3.
semn
de
deosebită
prețuire
(titlu,
decorații
etc.)
ce
se
acordă
cuiva.
distinctiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. distinctif)
1.
care
distinge;
caracteristic.
evident; vădit; frapant; manifest; distinct
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
manifestus;
argutus;
distinctus
2.
FR
distinct;
franc;
franche;
flagrant;
évident;
manifeste
3.
EN
distinct;
marked;
manifest;
evident;
apparent
4.
DE
deutlich;
ersichtlich;
augenfällig;
offenkundig;
offenbar;
evident
5.
RU
явственный;
явный;
отчетливый;
четкий;
видимый
6.
HU
nyilvánvaló;
kétségtelen;
feltűnő,
találó,
frappáns;
különböző,
megkülönböztető
neevident; nedistinct
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
obscurus;
indistinctus
2.
FR
pas
clair
3.
EN
vague;
hazy
4.
DE
unklar
5.
RU
неясный
6.
HU
nem
nyilvánvaló;
nem
megkülönböztethető
alomorf
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. allomorphe)
1.
fiecare
dintre
formele
distincte
ale
aceleiași
substanțe.
2.
variantă
a
unui
morfem
în
funcție
de
context.
alopatric, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. allopatrique)
1.
(despre
specii,
populații)
cu
areal
distinct.
arhitectură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. architecture, lat. architectura)
1.
știința
și
arta
de
a
proiecta
și
construi
clădiri
potrivit
anumitor
proporții
și
reguli.
2.
stilul,
caracterul
distinctiv
al
unei
construcții,
al
unei
epoci.
3.
(fig.)
structură,
alcătuire
internă
a
ceva;
constituție
(I,
2).
armoarii
Parte de vorbire:
s.f. pl.
Etimologie: (fr. armoiries)
1.
ansamblu
de
semne
heraldice
alcătuite
din
semne
colorate,
distinctive
și
simbolice,
atribuite
familiilor
nobiliare,
corporațiilor
etc.
și
mai
rar
la
indivizi;
blazon.
atenție
Parte de vorbire:
s., interj.
Etimologie: (fr. attention, lat. attentio)
1.
s.
f.
perceperea
distinctă
numai
a
anumitor
impresii
din
mai
multe
simultane,
prin
orientarea
și
concentrarea
conștiinței
într-o
anumită
direcție.
2.
interes,
preocupare,
grijă.
3.
(pl.)
atitudine
binevoitoare;
solicitudine,
amabilitate.
4.
a
da
~
(cuiva)
=
a
fi
amabil,
curtenitor.
5.
dar,
cadou
oferit
cuiva
în
schimbul
unor
mici
servicii.
6.
interj.
fii
atent!
bagă
de
seamă!
atribut
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. attribut, lat. attributum)
1.
însușire
esențială
proprie
unei
ființe,
unui
fenomen,
lucru
etc.
2.
semn
distinctiv,
simbol
al
unei
funcții,
al
unui
personaj
alegoric.
3.
parte
secundară
a
propoziției
care
determină
un
substantiv
sau
un
echivalent
al
acestuia.
4.
(inform.)
informație
care
însoțește
o
categorie
sintactică.