OK
X
evident, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. évident, lat. videns)
1.
(și
adv.)
vădit,
neîndoielnic,
clar,
limpede.
evident; vădit; frapant; manifest; distinct
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
manifestus;
argutus;
distinctus
2.
FR
distinct;
franc;
franche;
flagrant;
évident;
manifeste
3.
EN
distinct;
marked;
manifest;
evident;
apparent
4.
DE
deutlich;
ersichtlich;
augenfällig;
offenkundig;
offenbar;
evident
5.
RU
явственный;
явный;
отчетливый;
четкий;
видимый
6.
HU
nyilvánvaló;
kétségtelen;
feltűnő,
találó,
frappáns;
különböző,
megkülönböztető
evidență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza)
1.
faptul
de
a
fi
evident,
caracterul
a
ceea
ce
este
evident.
2.
a
scoate
în
~
=
a
reliefa,
a
sublinia.
3.
înregistrare
a
fenomenelor,
bunurilor,
persoanelor
etc.
evidenția
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (evidenţă + -ia)
1.
refl.,
tr.
a
(se)
distinge,
a
(se)
remarca.
2.
tr.
a
sublinia,
a
pune
în
evidență.
3.
a
recunoaște
oficial
meritele
în
muncă
ale
cuiva.
evidențiat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (evidenţia)
1.
(cel)
care
s-a
remarcat
(în
muncă);
căruia
i
s-au
recunoscut
oficial
meritele.
neaparent; neevident
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
inconspicuus;
non
significans
2.
FR
peu
évident;
peu
apparent
3.
EN
inconspicuous;
of
mean
appearance
4.
DE
unansehnlich;
unmerklich;
nicht
auffallend;
unauffällig;
unbedeutend
5.
RU
незaметный;
неявный
6.
HU
jelentéktelen,
nem
szembetűnő,
alig
látható
abalienare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)
1.
(med.)
pierdere
sau
diminuare
marcată
și
evidentă
a
facultăților
mintale;
alienație.
abstrus, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abstrus, lat. abstrusus „disimulat, ascuns”)
1.
care
este
greu
de
înțeles,
de
pătruns;
abscons.
2.
(var.)
(înv.)
abstruz.
3.
(antonime)
clar,
evident.
accentua
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accentuer)
1.
tr.
a
scoate
în
evidență
prin
accent.
2.
(fig.)
a
reliefa,
a
sublinia.
3.
refl.
(fig.)
a
se
mări,
a
crește
treptat.
accentuație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. accentuation)
1.
acțiunea
de
a
(se)
accentua;
accentuare,
(înv.)
accentuațiune.
2.
maniera
de
plasare
a
semnelor
grafice
numite
accente.
3.
actul
de
a
sublinia
ceva,
de
a
a
scoate
în
evidență.
afirma
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. affirmer, lat. affirmare)
1.
tr.
a
susține,
a
declara
categoric,
ferm.
2.
refl.
a
se
evidenția,
a
se
face
remarcat
prin
ceva.
alfabetar
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (alfabet + -ar)
1.
set
cu
literele
alfabetului
decupat
pentru
predarea
scris-cititului.
2.
instrument
de
evidență
care
indică
litera
la
care
au
fost
arhivate
unele
documente.