Dictionar

picurătoare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (picura + -(ă)toare)

1. tub de sticlă umflat la mijloc și subțiat la un capăt, folosit pentru a trage și a picura o cantitate mică de lichid; pipetă, (înv. și reg.) picătoare.
 

picurător

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (picura + -ător)

1. mic dispozitiv utilizat în băi și bucătării pentru distribuirea apei dacă nu există apă curentă.
 

picurătură

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (picura + -(ă)tură)

1. părticică sferică desprinsă dintr-un lichid; picătură.
2. (fig.) sunet care vibrează pe un ton scăzut; vibrație.
 

lacrimație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lacrimation, lat. lacrimatio)

1. eliminare a apei sau a rășinilor prin picurare din părțile vătămate ale plantelor lemnoase.
 

pipetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pipette)

1. tub de sticlă subțiat la un capăt și cu o pompă de cauciuc la celălalt, pentru a lua și a picura o cantitate mică dintr-un lichid.
 

stilație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. stillation, lat. stillatio)

1. scurgere a unui lichid picătură cu picătură; picurare.
 

picurătoare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (picura + -(ă)toare)

1. tub de sticlă umflat la mijloc și subțiat la un capăt, folosit pentru a trage și a picura o cantitate mică de lichid; pipetă, (înv. și reg.) picătoare.
 

picături

Parte de vorbire:  vb. (Transilvania)  
Etimologie: (picătură)

1. (intr.) (despre lichide) a picura.
2. (tr.) (subiectul este reprezentat de picături dintr-un lichid etc.) a păta.
3. (var.) a picutori.