Dictionar

carat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carat, lat. carratus)

1. indice al proporției de aur în aliaje, a 24-a parte din masa totală.
2. unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 g.
3. (fig.) grad, intensitate.
 

carate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caraté)

1. dermatoză contagioasă sau cronică cauzată de o treponemă, care se manifestă prin erupții roșii, brune sau galbene.
 

ardent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ardent, lat. ardens)

1. înflăcărat, înfocat, pasionat.
2. (despre nave) care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul.
 

ardoare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ardeur, lat. ardor)

1. vivacitate sau vigoare pe care o arată cineva în realizarea unei acțiuni; înflăcărare, pasiune, avânt; râvnă, zel; ardență.
2. (loc. adv.) cu ~ = înflăcărat, cu pasiune.
 

caretaș

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (caretă + -aş)

1. meseriaș care face carete; vânzător de carete, trăsuri, cupeuri; (rar) vizitiu al unei carete; (reg.) carâtaș.
 

caretă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rus. карета)

1. trăsură elegantă, cu patru roți, închisă; cupeu.
2. (var.) (reg.) carâtă.
 

con fuoco

Parte de vorbire:  loc. adv  
Etimologie: (it. con fuoco)

1. (muz.; ca indicație de execuție) cu înfocare, înflăcărat.
 

entuziast, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. enthousiaste)

1. avântat, înflăcărat, stăpânit de entuziasm.