Dictionar

depreciativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dépréciatif)

1. care depreciază; care arată lipsă de considerație; peiorativ.
2. (anton.) meliorativ.
 

depreciator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. dépréciateur)

1. (persoană) care depreciază, care devalorizează, care denigrează.
2. (antonim) aprobator.
 

-ARD, -Ă

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr., germ. -ard)

1. „peiorativ, depreciativ”.
 

-ASTRU

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (lat. -aster)

1. „peiorativ, depreciativ”.
 

dramoletă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Dramolett)

1. dramă scurtă, de valoare neînsemnată; melodramă siropoasă.
2. (adesea depreciativ) situație nefericită.
 

electoralism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. électoralisme)

1. (depreciativ) comportament demagogic, orientare în sens demagogic a politicii unui partid sau guvern în apropierea alegerilor, constând în căutarea obținerii votului alegătorilor prin toate mijloacele.
 

gramatist

Parte de vorbire:  s.m. (înv.)  
Etimologie: (fr. grammatiste, lat. grammatista)

1. învățător (care preda alfabetul) în școlile elementare din Grecia antică.
2. profesor, specialist în gramatică.
3. (depreciativ) gramatician îngust la minte, care ține doar la aplicarea strictă a regulilor.
 

meliorativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mélioratif)

1. (despre cuvinte, expresii) cu sens laudativ.
2. (lingv.) care dă un sens mai favorabil; care are o conotație favorabilă.
3. (anton.) depreciativ.