Dictionar

glorificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. glorifica)

1. acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; slăvire a cuiva sau a ceva; preamărire, proslăvire, slăvire.
 

apoteoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)

1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă și triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.
 

doxologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. doxologie)

1. moment în liturghia creștină în care se face glorificarea lui Cristos.
2. studiu sistematic al rolului pe care îl are aprecierea în învățământul școlar.
 

pean

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. péan, gr. paian)

1. (ant.) imn de glorificare închinat zeului Apolo; (p. ext.) cântec de luptă, de biruință după o victorie.
 

preamărire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (preamări)

1. acțiunea de a preamări și rezultatul ei; laudă, glorificare, elogiere.