anecdotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anecdote, gr. anekdota)

1. fapt puțin cunoscut din viața particulară a unei personalități.
2. scurtă povestire hazlie, spirituală, cu un sfârșit deosebit, neașteptat.

poantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( fr. pointe)

1. partea cea mai hazlie, de efect, dintr-o anecdotă, epigramă etc.
2. vârful pantofilor de balet.
3. poziție din baletul clasic, executată de balerine, pe vârful picioarelor.

glumă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sl. glumŭ, bg. gluma)

1. scurtă povestire plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie; (învechit) glumie.
2. vorbă care provoacă râs.
3. faptă hazlie.
4. a lua (ceva) în ~ = a nu lua ceva în serios.
5. a lăsa ~ (la o parte) = a vorbi serios.
6. a nu ști (sau a nu înțelege) de ~ = se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când glumești cu el.
7. a nu-i arde (cuiva) de ~ = a fi supărat, indispus etc.
8. nu-i (de) ~ = e un lucru serios.
9. a se îngroșa ~ma = se spune despre o situație care a început ca o glumă și s-a transformat în ceva serios sau periculos.
10. în (sau din ori, rar de) ~ = fără intenții rele.
11. faptă hazlie, poznă, șotie, păcăleală.

măscărnicie

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (măscăr[ie] + [jos]nicie)

1. vorbă, gest, purtare trivială; (înv.) măscăriciune.
2. vorbă sau faptă hazlie; (înv.) măscăriciune.
3. (var.) măscornicie.

măscăriciune

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (măscări + -ciune)

1. vorbă, gest, purtare trivială sau hazlie; (înv.) măscărie, (înv.) măscăritură.
2. lucru neserios; obicei, practică nelegiuită.