necaz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. bg. năkaz „nenorocire”, sb. nakaz „avorton”, ceh. nakaz „epidemie”)

1. stare a celui necăjit; supărare, mâhnire, tristețe, amărăciune; suferință.
2. ceea ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală; neajuns, neplăcere, impas; (la pl.) încercări, greutăți.
3. pornire împotriva cuiva; mânie, furie, ciudă, pică.
4. (expr.) la ~ = în momente de supărare; într-un moment critic, în primejdie.
5. (loc. prep.) în ~ul (cuiva) = cu intenția de a supăra (pe cineva).
6. a avea ~ (pe cineva) = a fi supărat (pe cineva), a purta (cuiva) pică.
7. a-i fi (cuiva) ~ = a-i fi ciudă, a-i părea rău (de ceva).
8. a-i face (cuiva) în ~ = a supăra (pe cineva) intenționat.
9. de ~ = ca ripostă la o nemulțumire; pentru a-și exprima ciuda, mânia.
10. (reg.) năcaz.

ambetant, -ă

Parte de vorbire:  adj. (franțuzism învechit)  
Etimologie: (fr. embêtant)

1. care ambetează; plictisitor.
2. care provoacă necazuri, neplăceri.
3. (antonime) amuzant, plăcut.

consola

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. consoler, lat. consolari)

1. tr., refl. a(-și) alina, a(-și) mângâia durerea, necazul, întristarea.

debruiaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. débrouillage)

1. acțiunea de a (se) debruia; debruiere.
2. capacitatea de a ieși din necazuri, din situații jenante.

invidie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it., lat. invidia)

1. sentiment de necaz și de ciudă provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă.

persecuta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. persécuter)

1. a urmări pe cineva cu perseverență în toate acțiunile sale cu scopul de a-i cauza un rău; a prigoni, a asupri, a urgisi, a oropsi; (cu sens atenuat) a provoca necazuri, neajunsuri; a nedreptăți.
2. (fig.) (despre idei, sentimente, amintiri) a urmări în permanență; a nu slăbi nici pentru un moment; a prigoni; a roade; a măcina.

tribulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tribulation)

1. zbucium sufletesc, frământare, mâhnire, necaz, chin.