Dictionar

berbecar

Parte de vorbire:  I. s.m., II. s.n.  
Etimologie: (berbec + -ar)

1. I. păstor de berbeci; bărbăcar.
2. (înv., pop.) sărbătoare populară celebrată pe 26 septembrie.
3. II. (reg) cojoc lung cu lână mare; sarică, burcă.
 

berbecărie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (berbec + -ărie)

1. turmă de berbeci.
2. cârd de berbeci aleși dintre oi (toamna, după Sfânta Mărie).
3. țarc unde se țin berbecii despărțiți de oi.
4. locul unde pășunează berbecii.
5. (var.) bârbâcărie.
 

berbecat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (berbec + -at)

1. (rar; despre capul unui animal) cu fruntea bombată ca a berbecului.
2. (despre botul sau fruntea unui animal) cu profil convex.
 

berbecesc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (berbec + -esc)

1. care caracterizează berbecii, care este specific berbecilor; de berbec.
2. (fig.) (despre oameni) care este încăpățânat.
 

berbecește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (berbec + -ește)

1. ca un berbec; în felul berbecilor.
2. (fig.) cu stăruință; cu încăpățânare.
 

berbeci

Parte de vorbire:  vb. tr. (popular)  
Etimologie: (berbec)

1. a izbi, a lovi puternic.
 

bisturnaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bistournage)

1. (medicină veterinară) procedeu învechit de castrare la taur și berbec, prin torsionarea manuală a fiecărui testicul.
 

moscat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. /bos/ moschatus)

1. cu miros de mosc.
2. bou ~ = mamifer nordic care întrunește caracteristicile berbecului și cele ale boului: coarne scurte și lăsate în jos, părul lung și des, copita lată și a cărui carne miroase a mosc.
 

mârlitor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f. (reg.)  
Etimologie: (mârli + -tor)

1. ovină (berbec sau oaie) de reproducție.
 

cocorat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cocor + -at)

1. care are picioare lungi.
2. (despre berbeci) care are coarnele frumos răsucite.
3. (reg.) cu cârlionți; încrețit.
 

hârdoa

Parte de vorbire:  interj. (reg.)  
Etimologie: (cf. hârdoc)

1. strigăt cu care se alungă berbecii.
2. (var.) hordoa, hurdoa.
 

hârdoc, ~oci

Parte de vorbire:  s.m. (reg.)  
Etimologie: (cf. hârdoa)

1. masculul oii; berbec.