Dictionar

chinuitor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (chinui + -tor)

1. adj. care chinuiește, care provoacă un chin fizic sau moral.
2. s.m. persoană care supune pe cineva la chinuri.
3. s.f. (înv.) instrument de tortură.
 

demon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démon, lat. daemon, gr. daimon)

1. (ant.) spirit care dirijează destinul oamenilor, al cetăților etc.
2. diavol, drac.
3. (fig.) om rău.
4. (în literatura romantică) ființă care întruchipează răzvrătirea împotriva destinului, eroismul, curajul, măreția, frumusețea fizică etc.
5. (în poezie) geniu chinuit de neliniște, care stârnește pasiuni, dorințe.
 

famelic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. famélique, lat. famelicus)

1. chinuit de foame; flămând, înfometat.
 

gelozie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. gelosia)

1. sentiment chinuitor provocat de bănuiala sau certitudinea că persoana iubită este necredincioasă.
2. invidie.
 

infern

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. infernus, it. inferno)

1. (mit.) locaș subpământean unde se credea că rămân sufletele morților.
2. iad.
3. colecție de cărți licențioase, formând, în bibliotecile mari, o secție aparte unde accesul este limitat.
4. (fig.) atmosferă de dezordine și de confuzie; situație greu de suportat, viață chinuită.
 

mortifiant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mortifiant)

1. care mortifică, chinuie trupul sau sufletul pentru a promova penitență, înălțare spirituală; chinuitor, mortificant.
2. (fig.) care este umilitor, jignitor.
 

obsedant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. obsédant)

1. care obsedează; care chinuiește mintea (simțurile) cu prezența sa continuă; chinuitor.