Dictionar

emigra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. émigrer, lat. emigrare)

1. a părăsi propria țară pentru a se stabili definitiv într-o țară străină; a se expatria.
 

emigrant, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. émigrant)

1. cel care emigrează.
 

emigrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. émigration, lat. emigratio)

1. emigrare, expatriere.
2. situație, stare a celui emigrat.
3. timpul cât cineva emigrează.
4. totalitatea persoanelor emigrate într-o anumită perioadă din aceeași țară.
 

anatopism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anatopisme)

1. ansamblu de tulburări care apar la unii emigranți ca urmare a neadaptării la noua societate.
 

brain-drain

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amer. brain-drain, drenarea creierelor)

1. fenomen de emigrare prin atragerea cadrelor de specialiști din țările în curs de dezvolare în cele industrializate.
 

chemitipie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. chémitypie)

1. tehnică a gravării clișeelor tipografice pe cale chimică; chemigrafie.
 

emigrație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. émigration, lat. emigratio)

1. emigrare, expatriere.
2. situație, stare a celui emigrat.
3. timpul cât cineva emigrează.
4. totalitatea persoanelor emigrate într-o anumită perioadă din aceeași țară.
 

exod

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exode, lat. exodus)

1. parte finală a unei tragedii grecești, deznodământul și ieșirea din scenă.
2. emigrare în masă a unei populații.
 

expatria

Parte de vorbire:  I. vb. tr., II. vb. refl.  
Etimologie: (fr. s’expatrier)

1. I. a obliga pe cineva să-și părăsească patria; a exila, a surghiuni.
2. II. a-și părăsi țara pentru a trăi în străinătate; a emigra, a se exila.
3. (var.) (înv.) a (se) espatria.
4. (antonim) a (se) repatria.