Dictionar

catastrofă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catastrophe, lat. catastropha, gr. katastrophe)

1. momentul rezolvării conflictului unei tragedii clasice grecești; deznodământ.
2. eveniment tragic, nenorocire mare, dezastru, calamitate.
 

exod

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exode, lat. exodus)

1. parte finală a unei tragedii grecești, deznodământul și ieșirea din scenă.
2. emigrare în masă a unei populații.
 

hybris

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (gr. hybris)

1. mândrie nemăsurată, supraapreciere a forțelor și libertății individului în confruntare cu destinul, în tragedia antică grecească.
2. termen denumind excesul, violența, considerate în literatura greacă antică una din sursele generatoare (alături de destin) ale conflictului și prăbușirii eroului unei tragedii.
3. sentiment de orgoliu care duce la exces.
 

monodie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. monodie, gr. monodia)

1. monolog liric în tragediile antice grecești.
2. muzică bazată pe o singură linie melodică; cântec la o singură voce.
 

tetralogie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. tétralogie)

1. (ant.) reunire de patru piese (trei tragedii și o dramă satirică) pe care poeții tragici greci le prezentau la concursurile publice.
2. serie de patru opere literare sau muzicale legate între ele printr-o temă comună.
3. tetradă.
 

tragic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. tragique, lat. tragicus)

1. adj. referitor la tragedie, cu caracter de tragedie.
2. (fig.) zguduitor, jalnic, funest.
3. (fam.) care provoacă neplăceri mari; catastrofal.
4. s. n. categorie estetică, sentiment de milă și durere inspirat de înfrângerea sau pieirea, în urma unor împrejurări vitrege, a unor eroi, idealuri sau categorii sociale valoroase.
5. a lua în ~ = a acorda unei întâmplări o gravitate exagerată.
6. s. m. autor de tragedii.