scenă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. scène, it. scena, lat. scaena)

1. parte mai ridicată a unei săli de teatru, unde joacă actorii.
2. teatru; arta dramatică.
3. a părăsi ~a = a) a se retrage din teatru; b) a se retrage dintr-o activitate; a pune în ~ = a organiza felul în care se va reprezenta o piesă de teatru.
4. decorurile pentru a reprezenta locul unde se petrece acțiunea unei piese sau a unui film.
5. subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj; succesiune de cadre dintr-un film care înfățișează o acțiune distinctă.
6. scurtă etapă în desfășurarea unei opere literare în care se consumă o singură întâmplare, într-un cadru neschimbat.
7. loc unde se petrece o acțiune, o activitate.
8. acțiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva.
9. ceartă, ieșire violentă, scandal.
10. a-i face cuiva ~ (sau ~e) = a aduce cuiva reproșuri cu vorbe violente, amenințări, plâns.

avanscenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avant-scène)

1. parte a scenei între cortină și rampă.
2. fiecare dintre cele două loji în imediata apropiere a scenei.

înscena

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. inscenare)

1. a monta un spectacol teatral.
2. (fig.) a pune la cale acțiuni rău intenționate.

mizanscenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mise en scène)

1. realizare scenică sau cinematografică a unei piese, a unui scenariu; punere în scenă.

scenarist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. scénariste)

1. autor de scenarii.
2. autor specializat în scrierea și adaptarea textelor pentru cinematografie.

scenaristic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (scenariu + -istic)

1. adj. referitor la scenariu.
2. s. f. activitate de scenarist; arta scrierii de scenarii.

scenariu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. scénario)

1. text succint, subiectul unei piese de teatru, al unui film etc., precum și indicații tehnice și de regie.
2. desfășurare programată a unei acțiuni.

adaptator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adaptateur)

1. cel care face o adaptare.
2. specialist care dă forma necesară ideilor, subiectelor sau scenariilor altora.

alegoric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allégorique, lat. allegoricus)

1. care folosește alegoria, care are valoare de alegorie; care conține un sens ascuns, o aluzie ascunsă; exprimat în pilde.
2. car ~ = vehicul amenajat cu o platformă reprezentând o scenă simbolică și cu care se defilează la anumite sărbători.

aparteu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aparté)

1. (teatru) monolog sau scurtă replică teatrală care nu este auzită de celelalte personaje din scenă, ci doar de spectatori.
2. (prin ext.) conversație secretă; convorbire între patru ochi.
3. (antonim) dialog.

butafor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (butaforie)

1. decorator în butaforie, mulțimea obiectelor fictive folosite de actori pe o scenă de teatru sau pe un platou de film.

coprofemie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. coprophémie)

1. perversiune care constă în rostirea cu voce tare a cuvintelor obscene; vorbire obscenă.

cortină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cortina)

1. perdea de stofă sau de catifea care separă scena de sala de spectacol a unui teatru.
2. văl membranos sau filamentos de pe marginea pălăriei ciupercilor.