carotă
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. carotte, lat. carota, gr. karoton, morcov)
Etimologie: (fr. carotte, lat. carota, gr. karoton, morcov)
1. varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte.
2. probă cilindrică de material extrasă din teren pentru a determina structura și caracteristicile straturilor.
3. probă luată din betonul de fundație al unei șosele pentru stabilirea proprietăților fizico-mecanice.
4. (fig.) înșelătorie, șarlatanie.
5. (fam.) stratagemă la biliard, prin care i se lasă adversarului o lovitură grea.