Dictionar

imanență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immanence, lat. immanentia)

1. însușirea, starea a ceea ce este imanent.
 

dinamist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. dynamiste)

1. I. referitor la dinamism, sistem filozofic care presupune că materia este animată de forța imanentă.
2. II. adept al dinamismului.
3. (antonim) mecanicist.
 

imanentism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immanentisme)

1. doctrină filozofică potrivit căreia existența, realitatea reprezintă proiecția conștiinței, este „imanentă” acesteia.
 

imanentist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. immanentiste)

1. I. referitor la imanentism (doctrină filozofică care afirmă imanența lui Dumnezeu în natură, în inima omului et cetera).
2. II. adept al imanentismului.
3. (antonim) transcendentalism.
 

negativitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. négativité)

1. însușirea de a fi negativ.
2. (fil.) principiu, funcție a negației care se exercită ca tendință imanentă a contradicției spre autodepășire și autodezvoltare.
3. însușire a unui corp încărcat cu electricitate negativă.
 

spinozism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spinozisme)

1. sistem filozofic al lui Spinoza, care profesează credința într-o substanță unică, infinită, cauza imanentă a întregii existențe.
 

spinozist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. spinoziste)

1. I. referitor la spinozism; care aparține spinozismului; spinozian.
2. care se referă la filozofia lui Spinoza (care profesează credința într-o substanță unică, infinită, cauza imanentă a întregii existențe).
3. II. adept al spinozismului sau al filozofiei lui Spinoza.