Dictionar

dezinfectare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (dezinfecta)

1. acțiunea de a dezinfecta și rezultatul ei; dezinfecție, dezinfectat.
2. operația de distrugere a germenilor și bacteriilor cu ajutorul unui dezinfectant.
3. împrospătare a aerului dintr-o încăpere.
4. (antonim) infectare.
 

suprainfectare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (din supra- + infectare, după fr. surinfection)

1. (med.) infectare adăugată alteia; infecție suplimentară care apare în timpul bolilor infecțioase; superinfecție, suprainfecție.
 

atomizor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atomiseur)

1. aparat pentru pulverizarea fină a unui lichid, la dezinfectare, vopsit etc.; atomizator.
 

autoinfecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. auto-infection)

1. infectare cu microbi proprii.
2. reinfectare cu un agent patogen care se află deja în organism.
 

detergent, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.  
Etimologie: (fr. détergent)

1. (substanță, amestec) care servește ca agent de spălare și dezinfectare.
2. (produs) capabil să dizolve sau să elimine impuritățile.
 

dezinfectant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désinfectant)

1. (substanță) care servește la dezinfectare.
 

dezinfecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. désinfection)

1. acțiunea de a dezinfecta și rezultatul ei; dezinfectare, dezinfectat.
2. operație de igienă care are ca scop eliminarea agenților infecțioși și a germenilor patogeni dintr-un anumit loc; (prin metonimie) serviciul de igienă responsabil de această operațiune.
3. (fig.) lupta împotriva (și distrugerea) corupției morale.
4. (var.) (înv.) dezinfecțiune.
5. (antonim) infecție.
 

etuvă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. étuve)

1. aparat, încăpere în care se produce o temperatură ridicată, pentru dezinfectare, sterilizare etc.