Dictionar

ocluzie

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT occlusio
2. FR occlusion
3. EN occlusion
4. DE Vernarbung; Wundverschließung
5. RU окклюзия; зaкрытие
6. HU beforradás, elzáródás
 

abocluzie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)

1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
 

supraocluzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. supraocclusion)

1. ocluzie dentară dereglată în sens vertical.
 

colocliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coloclise)

1. ocluzie patologică a colonului3.
 

ileus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. iléus)

1. ocluzie intestinală provocată printr-o răsucire a intestinului; volvulus.
 

labiodonție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. labiodontie)

1. raport de ocluzie în care dinții incisivi frontali de pe arcada superioară se întâlnesc pe marginea incisivă cu cei de pe arcada inferioară.
 

obstrucție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. obstruction, lat. obstructio)

1. (med.) astupare a unui canal, a unui vas de sânge etc.; ocluzie, obliterație.
2. manevră, uneltire, opunere înverșunată pentru a zădărnici o acțiune (parlamentară).
3. (sport) manevră neregulamentară prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers și să ajungă mingea fără ca el însuși să încerce s-o joace.
4. acțiune neregulamentară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească.
 

strangulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. strangulation, lat. strangulatio)

1. acțiunea de a (se) strangula și rezultatul ei; strangulare.
2. constricție violentă exercitată asupra gâtului de către mâini sau prin intermediul unei legături (frânghie, șiret etc.) și provocând în general moartea prin asfixiere; strangulare.
3. (prin analogie) senzație de strângere de gât cauzată de o emoție puternică, un sentiment exacerbat.
4. (în forma strangulațiune) ocluzie intestinală.
5. (var.) strangulațiune, (înv.) strângulațiune.
 

supraocluzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. supraocclusion)

1. ocluzie dentară dereglată în sens vertical.