Dictionar

ostilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hostilité, lat. hostilitas)

1. atitudine ostilă; dușmănie, vrăjmășie.
2. (pl.) acțiuni militare pe care un stat le întreprinde contra altuia în stare de război.
 

ostiliza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (cf. fr. hostiliser)

1. a da un caracter ostil la.
2. a ridica împotrivă.
 

agresivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agressivité, lat. aggressivitas)

1. însușirea de a fi agresiv.
2. (psih.) comportament ostil, destructiv al unui individ.
3. însușire a unor agenți patogeni de a ataca plantele.
4. ostilitate a animalelor.
5. proprietate a apelor naturale de a ataca, prin acțiune chimică, construcțiile, de a produce degradarea solului.
 

animozitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. animosité, lat. animositas)

1. dușmănie, ostilitate, ură; repulsie.
 

antirevizionism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. antirévisionnisme)

1. ostilitate față de revizionism.
2. atitudine, poziție luată de o persoană antirevizionistă.
 

armistițiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. armistitium, fr. armistice)

1. suspendare temporară a ostilităților.
 

bumerang

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. boomerang, germ. Bumerang)

1. armă de luptă și de vânătoare din lemn, în formă de baston îndoit, la australienii băștinași, care, aruncată, neatingând ținta, revine la locul de pornire.
2. efect de ~ = efect invers celui scontat, situație când un act de ostilitate, un argument se întoarce împotriva autorului său.
 

capitula

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capituler, lat. capitulare)

1. (despre un beligerant) a înceta ostilitățile, predându-se învingătorului.
2. (fig.; despre oameni) a ceda, a se da învins.