Dictionar

înecăciune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (îneca + -ăciune)

1. acțiunea de a (se) îneca; (rar) înec.
2. greutate de a respira, sufocare; stare de sufocare.
3. (var.) (înv.) înnecăciune.
 

inechitabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inéquitable)

1. (și adv.) întemeiat pe o nedreptate; injust.
 

inechitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. iniquité)

1. caracterul a ceea ce este nedrept, a ceea ce dăunează echității; act inic, nedreptate, injustețe.
2. (var.) inichitate.
3. (antonim) echitate.
 

inechivoc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după it. inequivocabile)

1. care nu se pretează la echivocuri, foarte clar.
 

inecuație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inéquation)

1. (mat.) inegalitate conținând elemente cunoscute și necunoscute, adevărată numai pentru anumite valori ale elementelor necunoscute.
 

amfibologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amphibologique)

1. care include o amfibologie, un dublu sens; ambiguu; obscur.
2. (antonime) inechivoc, neechivoc, univoc.
 

amoniac

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ammoniac)

1. gaz incolor, sufocant, cu miros înțepător, înecăcios, combinație a hidrogenului cu azotul.
 

aprecație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. apprecatio)

1. (istorie) scurtă rugăciune finală de binecuvântare în documentele medievale.
2. (prin ext.) formulă de încheiere.
 

asfixie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. asphyxie, gr. asphyxia)

1. oprire a respirației prin strangulare, respirarea unui gaz toxic, înec etc.; sufocare.
 

benedicțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. benedictio, fr. bénédiction)

1. grație, binecuvântare (solemnă).
 

calvinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calvinisme)

1. cult religios protestant care suprimă complet ceremoniile și reduce sfintele taine la botez și cuminecătură.