consfătui

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (con- + sfătui)

1. refl. a se sfătui împreună; a se consulta.

consfătuire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (consfătui)

1. acțiunea de a se consfătui.
2. ședință de lucru în care se discută probleme de interes comun.

conciliabul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conciliabule, lat. conciliabulum)

1. consfătuire secretă între persoane care plănuiesc ceva (nepermis).
2. reuniune a prelaților schismatici.

conferință

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conférence, lat. conferentia)

1. expunere făcută în public asupra unei teme din domeniul științei, artei etc.
2. reuniune a reprezentanților unor state, organizații etc. pentru a discuta și a lua hotărâri în anumite chestiuni.
3. ~ la nivel înalt = întrunire a unor șefi de state sau de guverne.
4. for superior al unei organizații de partid, care se întrunește pentru a dezbate probleme ale organizației, a alege organele sale de conducere etc.
5. consfătuire, convorbire.
6. ~ de presă = întâlnire între o personalitate a vieții politice, sociale sau culturale și reprezentanți ai presei.

consfătuire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (consfătui)

1. acțiunea de a se consfătui.
2. ședință de lucru în care se discută probleme de interes comun.

conciliabil, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (I. fr. fr conciliable, II. lat. conciliabulum)

1. I. care se poate împăca ușor; care poate fi conciliat.
2. care nu cuprinde nici o contrazicere.
3. (anton.) inconciliabil, ireconciliabil.
4. II. consfătuire (secretă) în care se plănuiește ceva (abuziv).
5. adunare de (preoți) schismatici.