Dictionar

amatorism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. amateurisme)

1. practicare, ca amator, a unui sport, a unei arte etc.; diletantism.
2. caracter al celui care exercită o meserie, o artă etc., ca amator, cu mai puțină calificare decât profesionistul.
3. (prin extensie) caracter de amator al muncii unor persoane necalificate sau neglijente.
 

apprenti

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apprenti)

1. (livr.) tânăr care învață o meserie sub îndrumarea unui instructor, unui maistru.
2. (fig.) începător.
 

-AR, -(I)ER(Ă), -OR, -EZĂ

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -aire, -eur, -euse, cf. lat. -arius „nume de agent”)

1. „referitor la; cel care exercită o meserie, o funcție, care are calificare”.
 

as

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. as)

1. monedă romană, la origine din bronz.
2. carte de joc pe care este însemnat un singur punct, având valoarea cea mai mare.
3. (fam.) persoană care stăpânește foarte bine cunoștințele dintr-un domeniu, care se distinge în mod special într-o meserie.
4. (tenis de câmp) ghemul (punctul) marcat direct din lovitura de serviciu.
 

coafeză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. coiffeuse)

1. femeie a cărei meserie este să tundă și să coafeze părul; femeie coafor.
 

confrate

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (după fr. confrère)

1. persoană care făcând parte dintr-un grup, prin natura sau condiția sa, se află într-o situație comună celorlalți membri.
2. coleg de profesiune, tovarăș de meserie.
3. (înv.) tovarăș de conspirație.