OK
X
plenitudine
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. plénitude, lat. plenitudo)
1.
însușire,
stare
a
ceea
ce
este
deplin;
deplinătate,
desăvârșire,
totalitate.
perfecțiune
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat. perfectio, fr. perfection)
1.
însușirea,
caracterul
a
ceea
ce
este
perfect,
fără
defect;
calitatea,
starea
a
ceea
ce
a
atins
plenitudinea;
desăvârșire.
2.
(prin
metonimie)
lucru
perfect
realizat;
(concret.)
lucru
sau
ființă
perfectă,
desăvârșită.
3.
(religie)
starea
cea
mai
înaltă
a
vieții
religioase.
4.
(în
forma
perfecție)
la
~
=
în
mod
desăvârșit;
fără
cusur.
5.
(var.)
perfecție.
6.
(antonim)
imperfecțiune.
deplinătate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (deplin + -ătate)
1.
faptul
de
a
fi
deplin,
desăvârșit;
dezvoltare
completă,
integrală;
perfecțiune,
plenitudine.
întregime
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (întreg + -ime)
1.
calitatea
de
a
fi
întreg;
totalitate,
plenitudine.
2.
(concret.)
ansamblul
elementelor
care
constituie
un
tot.
3.
(figurat)
sănătate.
4.
deplinătate
a
facultăților
mintale.
5.
(loc.
adv.)
în
~
=
cu
totul,
de
tot,
complet.
6.
(înv.)
(loc.
adv.)
cu
~
=
cu
înțelepciune.
7.
(expr.)
mai
~a
=
mai
tot,
aproape
tot.