Dictionar

imperfecțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. imperfection, lat. imperfectio)

1. starea a ceea ce este imperfect.
 

defect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. defectus, germ. Defekt)

1. adj. care s-a defectat, s-a stricat.
2. s. n. imperfecțiune, lipsă, cusur.
3. deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc.
4. dezavantaj, inconvenient.
5. (fiz.) ~ de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia.
 

defectuozitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. défectuosité)

1. defect, imperfecțiune; stare de defecțiune (2).
 

infirmitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. infirmité, lat. infirmitas)

1. stare a celui infirm; lipsă parțială sau totală a unui organ sau a unei funcții.
2. (fig.) slăbiciune, imperfecțiune.
 

perfecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. perfectio, -onis, fr. perfection)

1. starea a ceea ce este perfect în felul său; perfecțiune.
2. la ~ = în mod desăvârșit; fără cusur.
3. (antonim) imperfecțiune.
 

perfecțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. perfectio, fr. perfection)

1. însușirea, caracterul a ceea ce este perfect, fără defect; calitatea, starea a ceea ce a atins plenitudinea; desăvârșire.
2. (prin metonimie) lucru perfect realizat; (concret.) lucru sau ființă perfectă, desăvârșită.
3. (religie) starea cea mai înaltă a vieții religioase.
4. (în forma perfecție) la ~ = în mod desăvârșit; fără cusur.
5. (var.) perfecție.
6. (antonim) imperfecțiune.
 

scorie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. scorie, lat. scoria)

1. reziduu la extragerea metalelor din minereuri și la topirea metalelor; zgură.
2. produs vulcanic spongios cu aspect de zgură.
3. strat de oxid pe suprafața unei piese de oțel încălzite la temperaturi înalte.
4. (fig.) imperfecțiune, defect.