Dictionar

pungălău

Parte de vorbire:  s.n. (reg.)  
Etimologie: (punge + -ălău)

1. unealtă cu vârful ascuțit cu care se fac găuri în opinci; sulă de făcut găuri.
2. (var.) (reg.) pungalău.
 

pungaminte

Parte de vorbire:  adv. (glumeț)  
Etimologie: (pungă + -amente)

1. din punct de vedere al situației materiale; materialicește.
 

pungar

Parte de vorbire:  s.m. (înv.)  
Etimologie: (pungă + -ar)

1. persoană care păstra și administra banii unei comunități.
 

pungășește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (pungaș + -ește)

1. ca pungașii; în felul pungașilor; hoțește, (rar) potlogărește.
 

aplacentare

Parte de vorbire:  s.n. pl.  
Etimologie: (fr. aplacentaires)

1. (zool.) grup de mamifere inferioare lipsite de placentă (astfel de mamifere se dezvoltă într-un ou); metateriene.
2. (NOTĂ) la metateriene (marsupiale) este prezentă o placentă, dar tranzitoriu, iar fătul își finalizează dezvoltarea într-o pungă marsupială.
 

ascită

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ascite)

1. (med.) acumulare de lichid în cavitatea peritoneală; hidropizie abdominală, (pop.) pungă de apă.
 

astringent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. astringent, lat. astringens)

1. (substanță, medicament) care produce contractarea țesuturilor animale, care combate secrețiile exagerate; care diminuează secrețiile și tonifică țesuturile.
2. I. care face gura pungă; (înv.) stifos.
3. II. substanță chimică sau vegetală având proprietatea de a strânge țesuturile; stiptic.
 

buiotă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. buillotte)

1. pungă sau recipient de cauciuc care se umple cu apă fierbinte și care se pune de obicei într-un pat pentru a-l încălzi; termofor.
 

bursă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bourse)

1. alocație bănească sau întreținere gratuită acordată de stat, de o instituție etc. elevilor, studenților merituoși în timpul școlarizării.
2. formație anatomică în formă de sac, plină cu un lichid vâscos.
3. ~ seroasă = pungă conținând sinovie, în apropierea articulațiilor.
 

bursiculă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boursicule)

1. (bot.) organ în formă de pungă.