OK
X
întrebuințare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (v. întrebuința)
1.
acțiunea
de
a
(se)
întrebuința
și
rezultatul
ei;
folosință,
utilizare,
uz.
abuz
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)
1.
întrebuințare
fără
măsură
a
unui
lucru;
exces.
2.
încălcare
a
legalității;
faptă
ilegală.
3.
utilizare
greșită
a
unui
drept,
a
unei
prerogative,
a
unui
privilegiu.
4.
nedreptate
introdusă
și
fixată
prin
cutumă.
5.
(rar)
eroare
care
constă
din
exagerarea
unui
fapt,
a
unei
păreri
etc.
6.
~
de
drept
=
delict
care
constă
în
exercitarea
unui
drept
cu
nesocotirea
scopului
său
social-economic.
7.
~
de
încredere
=
infracțiune
constând
din
înșelarea
încrederii
cuiva.
8.
~
de
putere
=
infracțiune
manifestată
prin
depășirea
atribuțiilor.
9.
~ul
de
active
corporative
=
utilizarea
activelor
unei
societăți
comerciale
în
scopuri
personale.
10.
(loc.
adv.)
prin
~
=
abuziv,
exagerat.
aeropiezoterapie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. aéropiésothérapie)
1.
(med.)
metodă
terapeutică
bazată
pe
întrebuințarea
aerului
comprimat
sau
rarefiat.
consumptibil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. consumptibilis, după fr. consomptible)
1.
(jur.;
despre
bunuri)
care
este
distrus,
consumat
de
la
prima
întrebuințare;
care
nu
permite
utilizarea
repetată.
deconserva
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (de1- + conserva)
1.
a
înlătura
unsoarea
de
conservare
de
pe
suprafața
unui
material,
spre
a-l
face
apt
pentru
întrebuințare.
destinatoriu, -ie
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. destinatoire, lat. destinatorius)
1.
care
fixează
o
destinație.
2.
care
atribuie
întrebuințarea,
folosirea
unui
lucru.
destinație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. destination, lat. destinatio)
1.
întrebuințare
dinainte
hotărâtă.
2.
(inform.)
dispozitiv
sau
program
care
primește
informații.
3.
loc,
punct
către
care
se
îndreaptă
cineva
sau
unde
se
trimite
ceva.