Dictionar

lapidar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. lapidaire)

1. persoană care se ocupă cu șlefuirea pietrelor prețioase; (înv.) diamantar.
 

lapidar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. lapidaire, lat. lapidarius)

1. care se referă la pietre, prețioase sau nu; de piatră.
2. (despre inscripții) săpat, gravat în piatră.
3. (despre stil, vorbire etc.) care este concis, care este scurt și tranșant; laconic.
4. (persoană) care vorbește puțin; taciturn.
 

lapidaritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Lapidarität)

1. caracter lapidar; concizie.
 

lapidariu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. lapidarium)

1. (în evul mediu) tratat despre pretinsele proprietăți curative sau magice ale pietrelor prețioase.
2. colecție de pietre gravate sau sculptate (basoreliefuri, statui); locul în care se păstrează.
 

delapidator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (după fr. dilapidateur)

1. cel care săvârșește o delapidare.
 

laconic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. laconique, lat. laconicus, gr. lakonikos)

1. (despre vorbire, stil) scurt, succint, concis, lapidar.
2. care se exprimă în cuvinte puține, dar pline de conținut.
 

lapidaritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Lapidarität)

1. caracter lapidar; concizie.
 

lapidație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. lapidation, lat. lapidatio)

1. acțiunea de a lapida și rezultatul ei; lapidare.
2. acțiunea de a ucide pe cineva cu pietre; tortura celor care sunt omorâți în acest fel.
3. alungare prin aruncare cu pietre.
4. (var.) (înv.) lapidațiune.
 

malversație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. malversation)

1. delapidare; fraudă.
 

diamantar

Parte de vorbire:  s.m. (învechit)  
Etimologie: (fr. diamantaire)

1. lucrător care prelucrează diamante; lapidar.