OK
X
abstractiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abstractif)
1.
care
se
formează
prin
abstracție.
2.
care
servește
la
exprimarea
abstracțiilor.
3.
(caracterologie)
care
este
capabil
să
gândească
abstract.
abstracționism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abstractionnisme)
1.
artă
abstractă,
care
atinge
sau
caută
un
nivel
de
abstractizare.
2.
(filosofie)
tendința
de
a
da
abstracțiilor
la
fel
de
multă
sau
mai
multă
valoare
decât
realităților
concrete.
antiintelectualism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (rus. antiintellektualizm)
1.
atitudine
critică
față
de
tendința
de
folosire
excesivă
a
abstracțiilor,
a
operațiilor
logico-intelectuale
în
interpretarea
fenomenelor.
2.
concepție
care
neagă
posibilitatea
cunoașterii
științifice
a
adevărului
cu
ajutorul
rațiunii;
iraționalism.
empirism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. empirisme)
1.
concepție
în
filozofie
care
consideră
experiența
senzorială
ca
sursă
fundamentală
a
cunoașterii,
negând
valoarea
abstracțiilor.
2.
~
logic
=
variantă
a
neopozitivismului
care
admite
numai
enunțurile
logice
verificabile
în
mod
nemijlocit
prin
percepțiile
fiecărui
subiect
în
parte;
~
social
=
orientare
sociologică
recentă
din
SUA
care,
renunțând
la
orice
teorie,
procedează
la
studiul
direct
al
fenomenelor
sociale
concrete
pe
baza
unor
ipoteze
restrânse.
3.
folosirea
exclusivă
a
experienței
într-o
activitate.