Dictionar

aferent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afférent, lat. afferens)

1. în legătură cu ceva.
2. care se cuvine, revine cuiva.
3. (anat.; despre vase, nervi) care merge de la periferie către un centru important sau un organ.
 

aferență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Afferenz)

1. (med.) transmitere a impulsurilor senzitivo-senzoriale la diverse niveluri ale sistemului nervos central.
 

aferentație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. afférentation)

1. transmitere a excitației de la neuronii receptori periferici la cei centrali.
 
 
 
 

deaferenta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déafférenter)

1. a secționa rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente.
 

deutoneuron

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. deutoneurone)

1. (biol.) al doilea neuron din cadrul unui lanț neuronal; primul neuron de releu pe o cale aferentă.