Dictionar

electrician, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. électricien)

1. (persoană calificată) care execută sau repară instalații, aparate, mașini etc. electrice.
 

electricism

Parte de vorbire:  s.n. (înv.)  
Etimologie: (fr. électricisme)

1. totalitate a fenomenelor electrice.
 

electricitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électricité)

1. mărime de stare pe care o capătă corpurile după ce au fost frecate unul cu altul și apoi separate; sarcină electrică.
2. lumină electrică.
3. ramură a fizicii care studiază fenomenele electrice.
 

aeroionizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. aéroionisation)

1. conținutul în ioni ai atmosferei.
2. metodă de tratament cu ioni electrici din aer, în bolile nervoase și în dermatologie.
 

aluminiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aluminium)

1. metal foarte ușor, maleabil și ductil, bun conducător de căldură și electricitate.
 

amper-oră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ampère-heure)

1. unitate de măsură a cantității de electricitate, reprezentând sarcina transportată de un curent cu intensitatea de un amper, în timp de o oră.
 

ancoșă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. encoche)

1. crestătură de dimensiune redusă sau tăietură mică.
2. decupaj utilizat pentru reperare; marcaj servind drept reper.
3. (cinema.) decupare pe marginea filmelor cinematografice, care acționează dispozitivul de schimbare a iluminării în porțiunea mașinii de copiat.
4. (electronică) canal într-o piesă metalică pentru a introduce conductorii electrici.
 

antibenzopirină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (anti- + benzopirină)

1. (chimie) oleat de magneziu, rezistent față de acizii slabi și bun conducător de electricitate.
 

antistatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anti-statique)

1. (substanță) care, încorporată materialelor plastice, împiedică dezvoltarea electricității statice, la suprafața acestora.