Dictionar

amentiflore

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (germ. Amentifloren)

1. (bot.) plante a căror floare este un ament.
 

floreal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. floréal)

1. a opta lună a calendarului republican francez (20 aprilie - 20 mai).
 

florentin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. florentin, it. fiorentino)

1. adj., s.m.f. (locuitor) din Florența.
2. (s. f.) dialect vorbit de florentini.
3. adj. stil ~ = stil arhitectonic rezultat din combinarea proporțiilor mari și severe ale stilului antic cu eleganța stilurilor bizantin și roman; pălărie ~ă (și s. f.) = pălărie (din împletitură de pai) cu boruri largi și împodobită cu flori.
 

florentinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. fiorentinismo)

1. locuțiune proprie vorbirii florentine.
2. afectare în imitarea florentinilor.
 

florescență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Florenszenz)

1. efectul acțiunii de a înflori; proprietate a unei plante de a se menține înflorită.
2. înflorire masivă.
 

floretă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fleuret, germ. Fleurett)

1. armă albă, lungă, flexibilă, cu lama în patru muchii, fără tăiș, în exercițiile de scrimă.
2. probă de scrimă practicată cu această armă.
 

acladiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. acladium)

1. axă principală neramificată a unei inflorescențe, cu antodiul terminal.
 

alpinariu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. alpinum)

1. grădină botanică rezervată culturii florei alpine și speciilor de plante care cresc în mod natural la altitudini mari.
 

amarant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amarante, lat. amarantus)

1. plantă erbacee cu inflorescență în formă de spic, cu flori mici, purpurii, galbene sau albeIadj. inv., s. n. (colorant) roșu-violet.
 

ament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. amento, lat. amentum)

1. inflorescență racemoasă cu flori mici, unisexuate; mâțișor.
 

amentiform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amentiforme)

1. (despre inflorescență) în formă de ament, de mâțișor; amentaceu.
 

antodiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anthode)

1. (bot.) inflorescență alcătuită din flori sesile înghesuite unele în altele; calatidiu, capitul.