centraj
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. centrage)
Etimologie: (fr. centrage)
1. acțiunea de a centra și rezultatul ei; centrare.
2. acțiunea de a determina centrul unui obiect.
3. așezare simetrică față de un centru (axă) a unor obiecte.
4. plasarea axelor componentelor, care aparțin unui sistem optic et cetera, pe aceeași linie.
5. (mecanică) poziționarea centrului de greutate al unui vehicul în raport cu considerațiile de echilibru static sau dinamic.