Dictionar

persista

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. persister, lat. persistere)

1. a se menține în aceeași stare; a dura, a dăinui.
2. a rămâne ferm la o hotărâre, la o părere; a stărui.
 

astenocorie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. asthenocoria, fr. asthénocorie)

1. (med.) anomalie a reflexului pupilar la lumină caracterizată printr-o mioză normală (contracția pupilei), urmată de o decontracție foarte lentă și de midriază (dilatarea pupilei), chiar dacă lumina persistă; oboseală pupilară.
 

congenital, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. congénital)

1. se spune despre o particularitate fizică sau psihologică a cărei origine este anterioară nașterii și care persistă sau se dezvoltă în timpul vieții; din naștere, înnăscut, ereditar.
2. (antonim) dobândit.
 

dura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. durer, lat. durare)

1. a ține, a se desfășura un anumit timp.
2. a dăinui, a persista, a fi rezistent, durabil.
 

incorigibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incorrigible)

1. care nu se (mai) poate îndrepta, corija; care persistă în greșelile, erorile sale.
2. (var.) incorijibil.
3. (antonime) curabil, corigibil.
 

incorigibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. incorrigibilité)

1. neputința de a se corija, de a se îndrepta.
2. caracter incorigibil (al unei persoane, al unui defect).
3. faptul de a persista în defecte, erori; persistență în greșeli.
 

marcescent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. marcescent)

1. (despre frunze, fructe) care se usucă pe plantă, rămânând pe aceasta până primăvara; (despre corolă, caliciu) care persistă și după polenizare.