Dictionar

pinten

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT calcar
2. FR éperon
3. EN spur
4. DE sporn; stachel
5. RU шпорец
6. HU sarkantyú
 

pintenat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT calcaratus; calcarifer
2. FR éperonné
3. EN calcarate; spured
4. DE gespornt; spornig; gestachelt
5. RU со шпорцем
6. HU sarkantyús
 

orhidee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. orchidées, germ. Orchidee)

1. familie de plante monocotiledonate erbacee tropicale cu flori mari, frumos colorate, care au trei petale, dintre care una în formă de pinten întors.
 

rostral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. rostral, lat. rostralis)

1. în forma rostrului unei nave.
2. (la vechii romani) coloană ~ă = coroană care imita botul și pintenul corăbiei, dată ca recompensă soldatului care sărea primul într-o corabie dușmană.
 

rostru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. rostre, lat. rostrum)

1. (ant.) pinten la prova navelor de luptă, cu care se spărgea bordajul navelor inamice.
2. tribuna oratorilor în forul roman, împodobită cu prore de corăbii capturate în războaie.
3. (bot., anat.) prelungire în formă de cioc la partea terminală a unui organ, prelungire cartilaginoasă a botului unor pești.
4. trompă alungită la unele insecte.
 

supieu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sous-pied)

1. curea (de elastic) cusută de marginea pantalonului și petrecută pe sub talpă pentru a ține pantalonii întinși pe picior sau pentru a fixa pintenii.
 

încârligat

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. încârliga)

1. îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig).
2. încolăcit.
3. (bot.) curbat spre interior (de ex. pinten, spin).
 

calcarifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. calcarifère)

1. (bot.) prevăzut cu pinten; pintenat.