Dictionar

reînarma

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. réarmer)

1. a(-și) reface potențialul de război, a (se) înarma din nou.
 

reîncadra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (re1- + încadra)

1. a încadra (pe cineva) din nou într-un post (pe care l-a ocupat anterior).
 

reîncadrare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. reîncadra)

1. acțiunea de a reîncadra și rezultatul ei.
2. încadrare a (cuiva) din nou într-un post pe care l-a ocupat anterior.
 

reîncărca

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (re- + încărca)

1. a încărca din nou un vehicul, un recipient etc.
2. a pune din nou o povară, o sarcină (pe o ființă animată sau obiect neînsuflețit).
3. a introduce din nou un cartuș într-o armă de foc; a rearma.
 

reîncărcabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (reîncărca + -bil)

1. care poate fi reîncărcat; care poate primi o reîncărcare.
 

reîncărcare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. reîncărca)

1. acțiunea de a reîncărca și rezultatul ei.
2. încărcare din nou a unui vehicul, a unui recipient etc.
3. reintroducere a unui cartuș într-o armă de foc; rearmare.
 

actualiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. actualiser)

1. a face să devină actual; (p. ext.) a reînvia ceva.
 

aeraj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aérage)

1. reînnoirea aerului într-un spațiu închis; ventilație forțată practicată în mine, galerii subterane etc.; aerare, aerisire.
 

antirevizionist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antirévisionniste)

1. referitor la antirevizionism.
2. care se poziționează împotriva revizionismului, doctrină care vizează reinterpretarea evenimentelor istorice.
 

autoinfecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. auto-infection)

1. infectare cu microbi proprii.
2. reinfectare cu un agent patogen care se află deja în organism.
 

avatar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avatar)

1. (în religia indiană) reîncarnare succesivă a unei ființe.
2. (fig.) transformare, metamorfoză; schimbare (obișnuită).
 

bodhisattva

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bodhisattva)

1. inv. ființă care, potrivit budismului, atingând starea de perfecțiune, este scutită de a se reîncarna.
2. statuie, reprezentând o astfel de ființă.