Dictionar

saturație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. saturation, lat. saturatio)

1. stare a unui sistem fizico-chimic sau tehnic pentru care anumite mărimi au atins valoarea maximă; stare a unei soluții care conține cea mai mare cantitate posibilă dintr-un corp dizolvat în ea.
2. stare a unui compus care nu mai conține valențe libere.
3. (fig.) satisfacere maximă a cuiva; (p. ext.) îmbuibare; sațietate.
4. până la ~ = atât cât poate suporta cineva.
 

suprasaturație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. sursaturation)

1. stare a unei soluții în care concentrația substanței dizolvate la o anumită temperatură este mai mare decât cea corespunzătoare saturației.
2. (fam.) saturare, îndestulare, îmbuibare peste măsură.
 

-CORIE (2)

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. koros „îmbuibare, saturație”)

1. „saturație, sațietate”.
 

nesaturat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. non-saturé)

1. (despre un sistem fizico-chimic) care conține unul dintre componenți într-o cantitate mai mică decât cantitatea corespunzătoare stării de saturație.
2. (despre combinații chimice organice) cu legături duble sau triple în moleculă.
 

satura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. saturer, lat. saturare)

1. a aduce un sistem fizico-chimic în stare de saturație.
2. a face să ajungă la saturație.
 

saturabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. saturant)

1. (despre un sistem fizico-chimic sau tehnic) care poate să producă o stare de saturație.
 

saturat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. saturé)

1. (despre compuși chimici) care nu mai are valențe libere; care se află în stare de saturație.
2. vapori ~ți = vapori având densitate maximă pentru presiunea și temperatura la care se află; soluție ~ă = soluție cu o concentrație maximă pentru presiunea și temperatura la care se află.
 

saturator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. satureur)

1. aparat pentru concentrarea unei soluții până la saturație.