consfinți

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. consacrer)

1. a da un caracter durabil; a consacra, a confirma.

sfințitor, -oare

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (sfinți + -tor)

1. care face să dobândească harul divin, care sfințește.

aureolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. auréole, lat. aureola)

1. cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, în special ale sfinților; nimb.
2. halo în jurul unui astru, al unei efigii, pe o fotografie etc.
3. zonă luminoasă care înconjură flacăra propriu-zisă.
4. fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice, în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop.
5. efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poștale litografiate.
6. (fig.) glorie, faimă; aură (1).

beatifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. beatificare, fr. béatifier)

1. a trece pe cineva, după moarte, în rândul sfinților.

canoniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. canoniser, lat. canonizare)

1. a trece pe cineva în rândul sfinților.
2. a institui ca regulă, a considera sacru.

consacra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. consacrer, lat. consecrare)

1. tr. a da în întregime, a închina, a destina.
2. a da un caracter sacru.
3. (despre preoți) a hirotonisi.
4. a stabili, a consfinți; a legitima.
5. tr., refl. a (se) dedica, a (se) devota.

consacrare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (consacra)

1. acțiunea de a (se) consacra; dedicare.
2. consfințire, stabilire; (spec.) confirmare, recunoaștere a capacității, a meritelor cuiva într-un anumit domeniu.

declin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déclin)

1. coborâre către asfințit a unui astru.
2. (fig.) decădere (a unei ființe, a unui popor, a unei civilizații); decadență, regres.