Dictionar

solitar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. solitaire, lat. solitarius)

1. adj. (și adv.) singur, singuratic, izolat.
2. pustiu, neumblat.
3. (și s.) care trăiește retras; iubitor de singurătate.
4. s. n. diamant mare care se montează de obicei la un inel.
 

solitar; singuratic

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT solitarius; singularis; solus
2. FR solitaire; seul; unique
3. EN alone; solitary; single; lonely
4. DE solitär; allein; einzeln; vereinzelt; einzelstehend; alleinstehend
5. RU одиночный
6. HU magános; egyedüli, egyedül álló, egyenként (növő)
 

solitarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. solitarisme)

1. tendință patologică de izolare.
 

unic; solitar

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT unicus
2. FR unique; solitaire
3. EN single; solitary
4. DE einzigartig; einzig; einsam, allein
5. RU уникaльный; единственный
6. HU egyetlen; páratlan, egyedülálló
 

daoism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. fr. taoïsme)

1. filozofie religioasă chineză fondată de Lao-tzu, cu origini incerte care se situează aproximativ în mileniul I î.Hr., care este în același timp o religie organizată, un misticism solitar și un set de practici oculte.
2. (var.) taoism.
 

gențianacee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gentianacées)

1. familie de plante dicotiledonate erbacee, anuale sau perene, cu flori solitare sau grupate în raceme și cu corolă gamopetală: gențiana.
 

nenufar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. nénuphar)

1. (bot.) plantă acvatică, dicotiledonată, din familia nimfeaceelor, cu rizom, cu frunze rotunjite plutitoare și flori solitare albe, galbene, purpurii sau roșiatice, care se dezvoltă la suprafața apelor calme din țările calde și temperate; nufăr.
 

taoist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. taoïste)

1. I. referitor la taoism, propriu taoismului (filosofie religioasă chineză fondată de Lao Tse în secolul 4-3 î.Hr., care este atât o religie organizată, o mistică solitară, cât și o mulțime de practici oculte).
2. II. adept al taoismului.
3. (var.) daoist.
 

taxacee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. taxacées)

1. (bot.) familie de plante gimnosperme lemnoase, cu frunze persistente în formă de ac, cu flori solitare la subsuoara frunzelor sau în spice și cu sămânța acoperită cu un înveliș cărnos și având ca tip tisa; plantă din această familie; taxinee.
 

tebaidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. thébaïde)

1. loc solitar și deșert ales de schimnici pentru retragere; schimnicie.
2. (fig.) loc izolat și neospitalier, propice meditației.