Dictionar

autobuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. autobus, germ. Autobus)

1. autovehicul de transport în comun, pe linii urbane obișnuite, cu locuri pentru deplasare așezat și altele pentru deplasare în picioare.
2. (var.) (înv.) autobus.
 

autobuzist

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (autobuz + -ist)

1. persoană care face parte din personalul autobuzelor.
 

electroautobuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (electro- + autobuz)

1. vehicul de tip autobuz care are propria sa rezervă de energie, sub formă de baterii, și este folosit pentru transportul de persoane; autobuz acționat electric.
 

autogară

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + gară)

1. gară pentru autovehicule; gară pentru autobuze și autocamioane.
 

autohaltă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + haltă)

1. facilitate de pe un drum la care opresc autobuzele intraurbane și autocarele de transport public interurban pentru a permite călătorilor să urce și să coboare din vehicul; haltă pentru autobuze, stație de autobuz.
 

autostație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto2 + staţie)

1. stație de autobuze.
2. autospecială pe care sunt montate aparatură și mijloace destinate unei anumite funcțiuni.
 

bibliobuz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bibliobus)

1. autobuz amenajat ca bibliotecă itinerantă.
 

electroautobuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (electro- + autobuz)

1. vehicul de tip autobuz care are propria sa rezervă de energie, sub formă de baterii, și este folosit pentru transportul de persoane; autobuz acționat electric.
 

electrobuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Elektrobus, fr. électrobus)

1. vehicul de transport în comun cu motor electric alimentat de la un acumulator propriu (mecanic sau electric) de energie; autobuz acționat electric; electroautobuz.
2. (înv.) autobuz cu motor electric alimentat de un fir aerian; troleibuz.