aster

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. aster)

1. (bot.) plantă erbacee decorativă, cu flori colorate în diferite tonuri de roz și violet, și care seamănă cu o stea; (pop.) steluță.
2. (biol.) figură în formă de stea a cromozomilor în cariochineză; astrosferă.

ASTER-, ASTERO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (grec. aster, eros „stea”)

1. „stea, asterisc, steluță; stelar, stelat”.

astereognozie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astéréognosie)

1. incapacitate patologică de a recunoaște formele obiectelor prin palpare.

asteride

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astérides)

1. clasă de echinoderme marine: asteriile.

asterie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astérie)

1. echinoderm cu corpul în formă de stea; stea-de-mare.

asterisc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astérisque, gr. asteriskos)

1. semn tipografic (*), care, pus într-un text, indică prezența unei note la subsol sau, înaintea unor elemente lexicale, faptul că sunt neatestate.

asterism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astérisme)

1. proprietate a unor minerale de a prezenta în masa lor cercuri luminoase în lumina reflectată prin ele în diferite direcții.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

academism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. académisme)

1. imitație servilă, fără originalitate, a modelelor antice sau ale Renașterii.
2. manieră în artă care cultivă un ideal de frumusețe rece și convențional.
3. fel de a se comporta academic.

acidogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. acidogen)

1. care dă naștere unui acid.
2. care generează un acid.

acologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acologie)

1. cunoaștere a medicamentelor pentru tratarea diferitelor boli.

acromocentru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. achromocentre)

1. corpuscul cromozomic lipsit de cromatină.
2. (bot.) figuri asteriale sau fusoriale de natură centrozomică lipsite de cromatină.