Dictionar

cubic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cubique)

1. adj. referitor la cub; în formă de cub.
2. sistem ~ = sistem de cristalizare care prezintă câte patru axe de simetrie.
3. s. f. (mat.) curbă de gradul al treilea.
 

cubic; cubiform

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT cubicus; cubiformis
2. FR cubique
3. EN cubic; cubical; cubiform; dice-shaped
4. DE würfelförmig; kubisch
5. RU кубический
6. HU kocka alakú
 

cubicular

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cubicularius, fr. cubiculaire)

1. (ant.) sclav care îngrijea de camera de culcare.
2. demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a împăraților.
3. (în Bizanț) funcționar de rang înalt.
 

cubiculum

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. cubiculum „cameră de dormit”)

1. cameră de culcare în casele romane; dormitor.
2. (prin ext.) camera mortuară în galeriile catacombelor.
3. (în Imperiul Bizantin) cancelaria personală a împăratului; camera imperială în care accesul era rezervat eunucilor.
 

argentit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. argentite, germ. Argentit)

1. (geol.) minereu constând din sulfură naturală de argint care cristalizează în sistemul cubic în cristale cenușii; argirit.
2. (min.) argiroză.
 

cub

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cube, lat. cubus)

1. corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele.
2. puterea a treia a unui număr sau a unei expresii (algebrice).
3. (adj.) metru (sau decimetru, centimetru) ~ = unitate de măsură pentru volum egală cu volumul unui corp cubic având latura cât dimensiunea liniară respectivă.
 

cubiform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. cubiformis)

1. în formă de cub; cubic.
 

cuboid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cuboïde)

1. adj. de formă aproximativ cubică.
2. adj., s. n. (os scurt) al tarsului.
 

dodecaedru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dodécaèdre)

1. poliedru cu douăsprezece fețe.
2. formă cristalină aparținând sistemului cubic.
 

extrage

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. extrahere)

1. a separa ceva dintr-o materie încorporată.
2. a scoate un corp din locul în care a intrat sau unde s-a format.
3. a scoate un citat, un fragment dintr-un text.
4. a calcula rădăcina (pătrată, cubică) a unui număr.