Dictionar

garanție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. garantie, it. garanzia)

1. obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție trebuie să apere pe cineva de o pagubă eventuală sau să-l despăgubească de o pagubă suferită.
2. a lua (pe cineva) pe ~ = a garanta pentru cineva; a prezenta ~ = a oferi încredere, certitudine, siguranță.
 

asigura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. assurer)

1. tr. a da o garanție pentru înfăptuirea unui lucru; a face ceva sigur; a garanta.
2. tr., refl. a(-și) lua măsuri de siguranță, a (se) încredința.
3. a încheia un contract pentru ocrotire materială în caz de boală, de calamități, accidente etc.
 

aval 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aval)

1. (fin.) act prin care cineva garantează plata de la scadență a unei cambii; gir, garanție.
 

cauțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. caution, lat. cautio)

1. sumă de bani sau obiecte prin care cineva garantează îndeplinirea unei obligații; garanție.
2. sumă de bani depusă pentru lăsarea în libertate a unui infractor pe timpul procesului penal.
3. (var.) cauție.
 

fideiusiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fidéjussion, lat. fideiussio)

1. (jur.) garanție depusă de cineva pentru datoria altcuiva.
 

gaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gage)

1. bun mobil depus de către un debitor la dispoziția creditorului său drept garanție pentru plata la termenul convenit a unei datorii; zălog, amanet.
2. (fig.) garanție, asigurare.
 

garanta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. garantir)

1. tr. a asigura, a încredința pe cineva de ceva.
2. tr., intr. a da garanție, a răspunde de ceva.
3. intr. a răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a gira.