Dictionar

mutila

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. mutiler, lat. mutilare)

1. a tăia, a amputa, a schilodi; a ciunti; (p. ext.) a desfigura, a deforma.
 

automutila

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (auto1- + mutila)

1. refl. a se mutila în mod voluntar.
 

mutilant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mutilant)

1. care provoacă sau poate provoca mutilare; mutilator.
 

mutilat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mutilé)

1. (om) care nu mai e întreg; schilod.
 

mutilator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. mutilateur)

1. (lucru sau persoană) care mutilează; mutilant.
 

anaplastie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anaplastie)

1. operație chirurgicală cu scopul de a reda forma normală a unui organ mutilat.
 

automutila

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (auto1- + mutila)

1. refl. a se mutila în mod voluntar.
 

autotomie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autotomie)

1. automutilare a unui animal care se simte în pericol.
2. autoamputare a unei părți a corpului la care recurg unele animale (șopârla, crabii).
3. capacitate pe care o au unele organisme vegetale de a-i reface unele părți desprinse spontan.
 

biblioclast, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Biblioklast)

1. cel care manifestă tendința patologică de a distruge sau mutila cărțile.
 

castra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. castrer, lat. castrare)

1. a extirpa sau a steriliza organele sexuale.
2. (fig.) a mutila, a ciopârți (o operă).
 

chirograf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chirographe)

1. act diplomatic întărit cu semnături autentice.
2. semnătura însăși.
3. aparat pentru reeducarea degetelor unui mutilat.