răscolire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. răscoli)

1. acțiunea de a răscoli și rezultatul ei; răvășire, dezordine, scormonire, zdruncinare.
2. senzație neplăcută de rău, greață etc.
3. (figurat) agitație, frământare, tulburare.

răscolnic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m. (învechit)  
Etimologie: (răscoală + -nic)

1. (persoană) care instigă la răzvrătire, care îndeamnă la răscoală; răzvrătitor, (înv.) răsculător.

aviva

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aviver)

1. a da unui material textil, unei piei o nuanță mai vie prin tratarea cu anumite substanțe.
2. a face să sângereze fețele unei plăgi sau fistule.
3. a înviora.
4. (fig.) a învenina, a irita; a răscoli (o durere).

răscolire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. răscoli)

1. acțiunea de a răscoli și rezultatul ei; răvășire, dezordine, scormonire, zdruncinare.
2. senzație neplăcută de rău, greață etc.
3. (figurat) agitație, frământare, tulburare.

răvășire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. răvăși)

1. acțiunea de a răvăși și rezultatul ei; răvășeală.
2. împrăștiere a mai multor obiecte, pentru a căuta ceva; răvășeală, răscolire.

scormoneală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (scormoni + -eală)

1. săpare de gropi, șanțuri în mod superficial și dezordonat în pământ sau alte materii solide; scormonire.
2. aruncare în toate părțile pentru a pătrunde, pentru a găsi ceva în interiorul pământului sau al altor materii solide pentru a realiza ceva etc.; scormonire.
3. (rar) mișcare a focului, a jarului (cu un instrument) pentru a face să se învioreze, să ardă mai bine; scormonire.
4. cercetare amănunțită peste tot sau într-un anumit loc, răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală ceva); scormonire.
5. (înv.) trezire (din somn); scormonire.
6. (reg.) provocare a unor stări sufletești, a unor acțiuni, a unor evenimente etc.; (înv.) scornire.

jintuitor, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f., III. s.n. (regional)  
Etimologie: (jintui + -tor)

1. I. care jintuiește; (var.) jântuitor.
2. II. persoană care jintuiește; (var.) jântuitor.
3. III. cârlig cu care se răscolește în foc; (var.) jânchitor, jintitor.

stârnitoare

Parte de vorbire:  s.f. (regional)  
Etimologie: (stârni + -toare)

1. prăjină cu care se bate apa, sau cu care se răscolește pe sub pietre, pentru a speria peștele și a-l goni spre plase.