rătăcitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (rătăci + -tor)

1. care umblă (fără odihnă) din loc în loc, care rătăcește; hoinar, pribeag, nomad.
2. (fig.; despre privire) care se mută dintr-un punct în altul, exprimând nedumerire, nesiguranță, tulburare.
3. (fig.; despre privire) care se fixeză în gol.

ahasveric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. ahas­ve­risch)

1. (veșnic) rătăcitor; rătăcind.

aventuros, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aventureux, it. aventuroso)

1. care are caracter de aventură sau gust pentru aventură; care constituie o aventură.
2. (despre oameni) înclinat să se angajeze în aventură, într-o încercare dificilă, periculoasă, plină de neprevăzut.
3. (despre oameni) care iubește aventura, se lansează de bunăvoie în aventuri; amator de acțiuni îndrăznețe și riscante.
4. care abundă, care este plin de aventuri (ex. viață aventuroasă).
5. plin de riscuri (ex. proiect ~).
6. care îl caracterizează pe cavalerul rătăcitor în căutare de aventuri.
7. predispus la aventuri amoroase.

bernardin 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bernhardiner)

1. câine de talie mare, viguros și musculos, alb cu pete roșii, dresat special pentru salvarea drumeților rătăciți în munți; saint-bernard.

deambula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déambuler)

1. a merge fără un scop precis, după propria fantezie sau poftă, a rătăci.

eratic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. erratique, lat. erraticus)

1. care nu este fix; rătăcitor, neregulat.
2. bloc ~ = bloc de piatră de dimensiuni mari, adus de ghețari și rămas într-un anumit loc în urma retragerii acestora.

erezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hérésie, lat. haeresis)

1. concepție, opinie religioasă, filozofică sau politică contrară dogmelor, principiilor esențiale ale unei doctrine oficiale.
2. (fig.) rătăcire, abatere, greșeală, eroare.