Dictionar

drog

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. drogue)

1. substanță toxică medicamentoasă folosită la prepararea produselor farmaceutice.
2. stupefiant.
 

antidrog

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antidrogue)

1. (substanță, mijloc) contra drogurilor.
 

droga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. droguer)

1. tr., refl. a(-și) administra droguri, medicamente.
 

drogherie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. droguerie)

1. magazin unde se vând articole de parfumerie (și preparate farmaceutice).
 

droghet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. droguet)

1. stofă de lână sau de bumbac cu desene brodate.
 

droghist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. droguiste)

1. comerciant care ține o drogherie; cel care lucrează într-o drogherie.
2. fabricant de droguri.
 

drogoman

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (drogomanie)

1. consumator abuziv de una sau mai multe substanțe toxice (analgezice, psihotrope, stimulente etc.), fără justificare terapeutică; toxicoman.
 

adicție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. addiction)

1. dependență față de un drog, cu tendința creșterii progresive a dozelor.
 

alcoolat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alcoolate)

1. substanță organică prin substituirea cu un metal a hidrogenului din hidroxilul unui alcool.
 

alil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allyle)

1. radical etilenic monovalent derivat din propilenă prin îndepărtarea unui atom de hidrogen.
 

amidură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amidure)

1. compus organic obținut din amoniac, prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu un metal.
 

amină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amine)

1. compus organic din amoniac, prin substituirea atomilor de hidrogen cu radicali organici.
 

amino

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amino)

1. radical monovalent rezultat prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula amoniacului.