Dictionar

antimoniu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Antimon, lat. antimonium)

1. (chimie) metaloid alb-argintiu cu aspect metalic, cu numărul atomic 51 și simbolul Sb, folosit la fabricarea multor aliaje și preparate farmaceutice; stibiu.
 

antimoniură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antimoniure)

1. (chimie) nume generic pentru combinațiile antimoniului cu un alt corp simplu (metal sau metaloid); aliaj de antimoniu; stibiură.
 

antifricțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antifriction)

1. aliaj pe bază de antimoniu, folosit la cuzineți pentru a reduce frecarea.
 

antimoniat

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. antimoniate)

1. (chimie) nume dat sărurilor și soluțiilor care conțin antimoniu, cu gradul de oxidare cinci; sare a acidului antimonic; hexahidroxiantimoniat.
 

antimonic

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antimonique)

1. (chimie) care conține antimoniu sau are unele dintre proprietățile sale.
2. (chimie) acid ~ = acid al antimoniului cu formula H3SbO4.
 

antimonit

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. antimonite)

1. (chimie) nume dat sărurilor și soluțiilor care conțin antimoniu în starea de oxidare trei; stibină.
 

antimoniură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antimoniure)

1. (chimie) nume generic pentru combinațiile antimoniului cu un alt corp simplu (metal sau metaloid); aliaj de antimoniu; stibiură.
 

emetic

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. émétique, lat. emeticus)

1. tartrat de antimoniu și de potasiu, folosit la imprimatul și vopsitul textilelor, la prepararea lacurilor și în medicină, ca vomitiv.
2. (prin extensie) orice medicament cu proprietăți vomitive.
3. (var.) emetica, (înv.) emeticon.