edificator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. édificateur, lat. aedificatore)

1. care edifică, care lămurește în mod convingător; concludent, pilduitor; edifiant.
2. (bot.) plante ~oare = plante care domină și determină caracterul unei asociații vegetale.

convingător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (convinge + -/ă/tor)

1. care convinge, care este capabil să convingă; care are putere de convingere; edificator.
2. (antonim) neconvingător.

edifiant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. édifiant)

1. care duce, prin exemplu sau vorbire, la virtute, la evlavie; moral, moralizator, educativ.
2. care edifică; care oferă cuiva o modalitate decisivă de a se lumina sau de a-și forma o părere; edificator.

elocvent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. éloquent, lat. eloquens)

1. care vorbește frumos și convingător; concludent, edificator.
2. (și adv.) plin de înțeles; semnificativ; expresiv, demonstrativ.

vorbitor, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f., III. s.n.  
Etimologie: (vorbi + -tor; III. fr. parloir)

1. I. care vorbește; care folosește limbajul articulat.
2. care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ.
3. care constituie o dovadă serioasă; care vorbește de la sine; evident, edificator, elocvent.
4. II. persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat.
5. persoană care povestește, care discută cu alții.
6. persoană care are darul de a vorbi frumos și liber în public; orator.
7. III. cameră specială în cămine, în cazărmi etc., destinată întrevederilor celor internați cu persoane venite din afară; parloar.
8. difuzor pentru amplificarea vocii.

needificator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + edificator)

1. care nu edifică; neclar, neconvingător.
2. (antonim) edificator.