Dictionar

Coran

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. Coran, germ. Koran)

1. cartea sfântă la musulmani, care conține învățăturile profetului Mahomed.
 

averroist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. averroïste)

1. I. referitor la Averroes (1126- 1198), la scrierile sau doctrinele sale.
2. II. adept al averroismului.
3. susținător al lui Averroes, filozof arab care a legat filozofia lui Aristotel de Coran.
 

cufic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coufique)

1. care este fără puncte diacritice (vorbind despre o scriere arabă veche, folosită mai întâi pentru caligrafia Coranului, apoi în inscripții ornamentale și monede).
2. scriere ~ă = formă veche de scriere arabă, pentru caligrafierea Coranului.
 

hanif

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hanif)

1. nume dat în Coran celor care posedă o credință pură, adevărată.
 

islamism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. islamisme)

1. religie monoteistă, influențată de creștinism și mozaism, întemeiată de Mahomed în sec. VII și bazată pe perceptele Coranului; islam, mahomedanism.
 

mahomedanism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. mahométisme)

1. religie caracterizată printr-un monoteism sever, sau credința într-un singur Dumnezeu și creator al tuturor lucrurilor, fondată de profetul Mahomed și bazată pe Coran; mahometism, islamism.
 

mutaziliți

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mutasilites)

1. pl. gânditori musulmani din sec. VIII și IX care negau dogma despre caracterul increat și veșnic al Coranului.