Dictionar

aerob, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérobe)

1. (despre organisme) care nu poate trăi fără oxigen; aerobiotic.
 

aerobacter

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. aerobacter)

1. gen de bacterii aerobe, larg răspândite în natură.
 

aerobază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aero- + bază)

1. centru de exploatare a aparatelor de zbor.
 

aerobic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérobique, engl. aerobic)

1. care crește consumul de oxigen al corpului (ex. dans ~).
2. gimnastică ~ă = gimnastică de întreținere executată pe fond muzical cu ritm susținut.
 

aerobie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérobie)

1. microorganism care se dezvoltă în prezența aerului.
2. (în industria aeronautică) propulsare care nu poate avea loc decât în atmosferă.
 

aerobiologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérobiologie)

1. ramură a biologiei care studiază microorganismele din aer.
 

acidogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acidogenèse)

1. proces de formare a unui acid.
2. (biol.) reprezintă a doua etapă (din patru) a digestiei anaerobe și este o reacție biologică în care monomerii simpli sunt transformați în acizi grași volatili.
 

aerob, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérobe)

1. (despre organisme) care nu poate trăi fără oxigen; aerobiotic.
 

aerobacter

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. aerobacter)

1. gen de bacterii aerobe, larg răspândite în natură.
 

aerobiont

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aérobionte)

1. (biol.) organism care poate supraviețui și crește într-un mediu care conține oxigen; organism aerob, oxibiont.
 

aerobiotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérobiotique)

1. aerob.
2. (organism) care poate trăi numai în aerul liber.
 

aerobioză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aérobiose)

1. mod de viață al microorganismelor aerobe; oxibioză.
2. viață condiționată de prezența oxigenului liber din atmosferă.
3. (anton.) anaerobioză.