bijuterie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bijouterie)

1. obiect de podoabă; giuvaer.
2. (fig.) lucru elegant și de mare preț.
3. magazin, atelier de bijuterii.

bijutier

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. bijoutier)

1. persoană care produce sau vinde bijuterii; comerciant de bijuterii; giuvaergiu.

casă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cassa, germ. Kasse)

1. dulap, ladă de oțel în care se țin bani, bijuterii, hârtii de valoare etc.
2. loc unde se achită costul cumpărăturilor într-un magazin.
3. ghișeu unde se fac încasările și plățile într-o întreprindere, instituție etc.
4. sumă de bani în casieria unei întreprinderi sau instituții.
5. a face ~a = a face bilanțul încasărilor și plăților dintr-o zi; plus (sau minus) de ~ = diferență rezultată în plus (în minus) după stabilirea încasărilor și plăților; registru de ~ = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite.
6. ~ de bagaje = birou în incinta unei (auto)gări, unde se pot depune temporar, spre păstrare, bagajele călătorilor.

lapislazuli

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lapis-lazuli)

1. silicat natural de sodiu, calciu și aluminiu, de culoare albastră, folosit la bijuterii, ca piatră de ornament și în vopsitorie; lapis, lazurit.

montură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. monture, germ. Montur)

1. parte dintr-un dispozitiv tehnic în care se montează o piesă.
2. piesă de metal în care sunt fixate pietrele prețioase ale unei bijuterii.

morion, -e

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. morion)

1. (istorie) cască, coif cu marginile răsfrânte în sus.
2. varietate de cuarț brun-închis, folosită la confecționarea bijuteriilor.